Am tot amanat vizionarea episodului acesta, iar singurul motivator pentru mine a fost ziua de luni, caci atunci apare un episod nou si ar fi insemnat fie sa ma aglomerez foarte mult, fie sa sar peste el. Astfel ca, m-am pus pe vizionat, am mai dat jump cateva minute (mai multe) si iata-ma scriind recenzia acestuia. Ce am observat in acest episod? Probele au inceput sa fie putin mai dificile, insa tot usoare au ramas in esenta. Mi-a fost mila tot episodul de Caite, atunci cand o vedea pe saraca abia miscandu-se si rugandu-se sa prinda un loc suficient de bun pentru a ramane in cursa. Au ajuns sa ma enerveze rau de tot Carol & Brandy si nu am nici cea mai mica idee ce a fost in minte mea cand, in primul episod, le-am numit simpatice si mi-am exprimat dorinta de a ramane mult timp in cursa. Si ce mi-e mai ciuda este faptul ca reusesc, nu imi dau seama cum, sa prinda mereu locuri bune. Revin la povestirea acestui episod imediat ce va spun ca il astept pe cel de luni, in care Jet & Cord se imbata
. Cel putin asta ne dezvaluie promo-ul pentru episodul de saptamana viitoare. Ca tot a venit vorba de cei doi. Prima impresie nu m-a ajutat deloc in cazul lor, reusind sa creasca in ochii mei, de la niste baietei fara nicio sansa, la adevarati barbati, simpatici si mandri de originile lor.
In aceasta etapa, echipele pleaca din Chile! In final! Urmatoarea destinatie a acestora este Argentina, echipele ajungand, toate cele 10, in acelasi timp la locatie. Dupa etapa extraordinara pe care Jet & Cord au facut-o, toate echipele decid sa ii urmareasca. Doar ca ai nostri cowboy nu sunt prosti si decid sa traga pe dreapta si sa le lase sa caute singuri locatia. Ador sa aud si sa vad mirarea echipelor in momentul in care ii vad pe cei doi in frunte, desi credeau ca i-au lasat in spate. Prima proba? Sa joace poker, pentru a lua un gnom. Aici fiecare cu norocul lui, nu sunt o mare fana a acestui joc. Am colegi care daca mi-ar citi recenzia m-ar huli. Pai cum sa nu scriu eu multe randuri in legatura cu acest magnific joc pe care ei il joaca incontinuu?
Sa trecem insa la Roadblock, unul simpatic, la care ma asteptam sa exceleze Jet & Cord. Trebuiau sa prinda cu lasoul o figurina si sa o traga, pentru a intra in posesia urmatorului indiciu. Majoritatea echipelor au avut mari batai de cap cu lasoul, dar au reusit sa treaca mai departe. Mai departe la Detour.
Inainte sa va descriu in ce a constat detour-ul, trebuie sa va spun ca m-a amuzat teribil dialogul dintre echipa Big Brother. In momentul in care realizeaza ca s-au intors degeaba la acela care le-a dat indiciul, acesta spune hotarat: “We should never reproduce!“. Ha
. Va dati seama ce IQ ar avea copilul celor doi? Doamne pazeste! Cele doua probe de la detour au fost urmatoarele: horse sense (echipele primeau o foaie cu diferite coordonate, pe care trebuiau sa le urmeze pentru a ajunge la o punga de bani ingropata in pamant) si horse power (echipele jucau un fel de polo, dar de unii singuri). Nu stiu de ce anume unele echipe au ales-o pe cea dintai, cand prima era atat de usoara. Greutatea consta in cararea calutului de lemn dintr-un punct in altul. Ei, cine sa le mai inteleaga si pe ele? Nu stiu sigur ce anume s-a intamplat in aceasta proba, caci a fost momentul in care am dat jump inainte cateva minute bune. Si iata-ne ajunsi la final, in fata lui Phil si pe covoras.
Cine e pe primul loc? Jet & Cord e ! Scuzati-mi dezacordul dintre subiect si predicat, dar nu mai era buna scandarea in cazul in care nu il faceam
. Pentru a doua oara consecutiv au reusit sa ne surprinda. Cei doi au devenit clar favoritii acestui sezon, cel putin pentru mine si pentru inima mea. Poate or sa ramana la fel si dupa episodul de luni, daca reusesc sa functioneze si sub inflenta alcoolului. Caite se salveaza si ea, dupa o etapa in care saraca abia a mers. Mi-era teama ca nu cumva sa lesine, insa bine ca nu a patit nimic. Eliminatele etapei sunt cele doua al caror nume nu am reusit sa il retin in trei episoade. Nu o sa le simt lipsa, pentru ca mereu cand le vedeam mi se parea ca au scris un discurs: “fac asta pentru copilul meu, pentru a-i demonstra acestuia cat de competitiva sunt eu, ca poti avea si o cariera etc.”. Suna bine la inceput, insa apoi devine cliseic ceea ce spun. Episod vazut pe sarite, care nu mi-a placut. Poate pentru ca nu m-am aflat intr-o dispozitie foarte buna cand l-am vazut. Nu stiu. E doar o impresie sau “The Amazing Race” parca si-a pierdut putin din farmec?
“The Amazing Race”- 16.03 (Run Like Scalded Dogs!): Review
– March 7, 2010Posted in: The Amazing Race







