Din 23 august Pro TV a inceput difuzarea, în premieră, a celui de-al cincilea sezon din „Supernatural”, penultimul din cele existente până la această oră, în timp ce în toamnă, va debuta, în SUA, cel de-al şaselea sezon.

Povestea fraţilor Sam şi Dean Winchester continuă cu noi aventuri şi mai periculoase, după ce au în sezonul patru au căzut la mijloc într-un război ce nu era al lor, al îngerilor cu demonii.

Tot sezonul trecut Dean a fost salvat de îngerul Castiel, care i-a dat o nouă misiune. Ca în orice poveste, lucrurile se complică de-a dreptul şi de această dată: Sam şi Dean ajung să se înfrunte chiar cu Diavolul. Dacă sunteţi fani ai poveştii supranaturale trebuie să le urmăriţi aventurile celor două personaje şi ale aliaţilor lor.
În culisele unui proiect de succes

Deşi se zvonea că sezonul cinci va fi ultimul, Jared Padalecki şi Jensen Ackles au semnat un contract pe timp nelimitat, ceea ce înseamnă că-i vom vedea şi în sezonul şase. Surse de pe platourile de filmare au declarat că povestea ar putea ajunge până la sezonul zece, ceea ce nu este exclus, având în vedere succesul de care se bucură povestea.

„Sezonul şase are 22 de episoade şi va începe, la americani, pe » Read the rest of the entry..

Unbenannt

72659919CB024_20th_Annual_RActorul Chad Allen cunoscut mai bine datorita rolului din “Dr. Quinn: Medicine Woman” a semnat pentru a juca un rol mic in sezonul 5 din “Dexter”.

Chad care a mai jucat in “Donald Strachey Mystery” va interpreta in “Dexter” rolul unui criminal urmarit de Dex in cel putin un episod din noul sezon care va aparea pe 26 septembrie.

Iata un prim sneak peek pentru sezonul 5 din “Dexter”:

  1. Cum nu se poate sa existe un dusman care sa il depaseasca pe Trinity imediat, vor exista mai multi ‘big bads’ in urmatorul sezon.
  2. Premiera sezonului 5 incepe exact de unde am ramas la finalul sezonului 4. S-a procedat asa pentru a il putea privi pe Dexter cum incearca sa treaca pestea moartea Ritei.
  3. Nu va exista vre-un barbat nou in viata lui Deb.
  4. Julie Benz (Rita) va aparea intr-un episod anul acesta dar nu va fi adusa inapoi in genul fantomei lui Harry.
  5. Michael C. Hall este foarte entuziasmat despre noul sezon zicand ca este inceputul unei povesti noi pentru Dexter.
  6. O mare parte a acestui sezon sa va concentra pe moartea Ritei si cum sunt afectati Astor si Cody.
  7. Nici Dexter nu va cauta sa o inlocuiasca pe Rita cu o alta femeie prea curand.
  8. Personajul Juliei Stiles se va apropia totusi de Dexter, indeajuns incat sa il vada facand ceea ce stie el mai bine…
  9. Dexter va avea un puternic sentiment de vinovatie pentru prima oara in viata lui, dar nu va stii cum sa defineasca acest lucru. Chiar daca nu va stii la inceput el va incerca pe parcurs sa isi spele pacatele pentru moartea Ritei de care el se considera partial vinovat.
  10. Fiind un tata singur, Dexter va primi ajutorul unei dadace dar si a lui Deb pentru a ii creste pe cei 3 copii.

Jonny Lee Miller va aparea pentru 6 episoade in noul sezon din “Dexter” care va debuta in toamna. Productia sezonului 5 este in curs iar cei de la Showtime nu vor sa divulge prea multe despre personajul interpretat de Miller.

Se zvoneste doar ca acesta va avea legatura cu personajul interpretat de Julia Stiles, o alta actrita care va aparea in seria a 5-a a serialului.

Miller este cunoscut pentru aparitiile in miniseria “Emma” sau “Eli Stone”.

sursa: hitfix

m_ce97593042f2a8148bfff91fd5acb303April Lee Hernandez a primit probabil ultimul rol de guest star in sezonul 5 al “Dexter”. Actrita cunoscuta pentru rolurile din “Freedom Writers” si din “ER” va interpreta rolul unei politiste care probabil va face parte din departamentul de omucideri al Miami Metro.

Hernandez se alatura altor 3 actori noi care vor aparea in sezonul 5 din Dexter: Julia Stiles (noua ‘amica’ a lui Dex), Maria Doyle Kennedy (dadaca) si Shawn Hatosy (care va interpreta pe cineva nu prea..cuminte)

42763c53040cb1f0a77dd6bcce53e118

Starul din “Southland” va face o oprire in Miami pana se va intoarce sa filmeze pentru “Southland” pentru a aparea pentru mai multe episoade in urmatorul sezon din “Dexter”

Cei de la Showtime au refuzat sa divulge informatii despre personajul interpretat de Hatosy, dar unele surse spun ca in sezonul 5 din “Dexter” ar putea aparea un nou agent FBI, pe la 30 si ceva de ani. Dupa ce isi va termina treaba in “Dexter”, Hatosy va incepe imediat filmarile pentru cele 10 episoade ale sezonului 3 din “Southland”

Shawn Hatosy este al doilea actor care se alatura echipei din “Dexter” pentru al 5-lea sezon dupa ce in urma cu o saptamana am aflat ca Julia Stiles va interpreta rolul unei femei apropiate lui Dexter.