Contractul lui Michael C. Hall pentru serialul “Dexter” va expira odată cu finalul sezonului 6. Actorul este foarte aproape de semnarea unui nou acord pentru a juca în viitoare sezoane ale seriei. Mărirea de salariu cerută (şi meritată) este semnificativă, conform Variety. Fiind producător executiv al serialului încă din cel de al patrulea sezon, Hall are dreptul, în plus faţă de salariul său regulat, la o parte din profiturile obţinute din vânzările de DVD-uri, merchandising şi distribuirea în străinătate a serialului.
Momentan încă nu se ştie cu exactitate câte sezoane noi vor fi stipulate în noul său contract. Producătorul executiv al serialului, Scott Buck, a declarat recent că momentan nu intenţionează să pună capăt seriei.
Sezonul 6 din “Dexter” debutează pe data de 2 octombrie. Trailerul poate fi vizionat aici.
Michael C. Hall este de asemenea în negocieri pentru a juca într-un musical pe Broadway bazat pe filmul Big Fish al lui Tim Burton. Hall a mai jucat în musicaluri precum “Cabaret” şi “Chicago”.
Sursa: TV.com








Interesant, merita toti banii Michael C. Hall, mare actor!